Desi simt un nod in gat si un gol in stomac de fiecare data cand ma gandesc ca va trebui sa imi la revedere de la VOI, dargii mei colegi, de la profesori, dar mai ales de la anii astia minunati petrecuti impreuna,, voi incerca sa nu izbucnesc in plans…Nu acum, nu inainte de a-mi asterne gandurile aici.
Simt ca timpul ma sufoca si nu voi apuca sa ma bucur suficient de ultimele zile petrecute impreuna… As vrea sa-l opresc, dar nu pot si el goneste-ncotinuare ca un nebun. aducand tristetea despartirii si sfarsitului, dar si bucuria si curiozitatea unui nou inceput. Ma simt neputincioasa si mica in fata unui Univers atat de mare care pare ca nu vrea sa ne mai lase impreuna. Si atunci… ne vom desparti si vom merge fiecare pe drumuri diferite, spre licee diferite, spre cariere diferite…
Imi va fi dor de toate momentele petrecute alaturi de voi, si de cele placute, si de cele mai putin placute… Imi va fi dor de tot ce am simtit, de toate sentimentele ce ne-au incercat: bucurie, iubire, tristete, dispret, entuziasm, caldura, emotie… Imi va fi dor de frumoasele prietenii pe care le-am legat si care sper ca vor rezista… Imi va fi dor chiar si de profesori pt. ca au incercat sa ne invete lucruri noi asa cum au situt mai bine si ne-au iertat pt. toate neplacerile pe care li le-am pricinuit… Imi va fi dor de clasa, de obicei murdara, dar plina de caldura si voiosia a 28 de copii… Imi va fi dor de scoala cu ziduri albe ce m-a intampinat mereu zambaind… Imi va fi dor de tot!… si imi voi aminti cu placere de tot ce-a fost!
Na, ca tot nu am reusit sa-mi stapanesc lacrimile!
Joi e banchetul. Am emotii. D-abia astept :”>. Revin cu un post numai despre asta.
Inchei cu un calduros “VA IUBESC!” si cu speranta ca vom ramane prieteni in continuare!>:D<:*
PS: scuze pentru eventualele greseli de ortografie si exprimare…m-am grabit:D.














